luni, 21 martie 2016

Ministrul Irimescu declară ce visează

„Tehnocratul” liberal Achim Irimescu trăiește într-o realitate paralelă ! El visează prin presa agrariană, că plutește printre milioane de euro deja plătite fermierilor. Din această cauză, declarațiile sale sunt doar plăsmuirile unor nopți cu somn agitat. Ultima bombă „subvenționată”, la care toată floarea țărănimii ar trebui să caște gura, a fost detonată chiar azi: „Primii care vor primi subvenția pe suprafață sunt cei 112.841 de fermieri eligibili pentru avansul pe suprafață, dar excluși de la plata avansului din anumite motive, spune ministrul agriculturii, Achim Irimescu” (conform Agroinfo si Agrointel).

  Trebuie precizat că acești fermieri NU au primit avansul deoarece au avut probleme la actele din dosarele pentru subvenții, au fost incluși în controlul prin teledetecție sau în cel de pe teren. Ori tocmai rezultatele acestor controale nu au fost introduse în aplicația APIA, deoarece s-au desfașurat în februarie 2016 iar „noua” aplicație nu este funcțională ! Nu mai vorbim de cei care nu au actele în regulă sau au trebuit operate modificări în cerere. Și atunci cum vor primi aceștia subvenția în 8 aprilie ? Ba nu, chiar și mai devreme...
  Altă gogoașă umflată cu subvenții a ministrului: „Componenta de verificare administrativă a modulului de plăți funcționează bine, nu sunt blocaje. Agenția de Plăți introduce rapoartele de pe teren, verificarea prin teledetecție.” 
  De mai bine de o săptămână verificarea administrativă a dosarelor este blocată la nivel național APIA deoarece aplicația nu funcționează ! Mai precis, sunt generate tot felul de erori năstrușnice la fiecare pas, care nu pot fi justificate. În aceste condiții s-a luat decizia, anunțată doar telefonic, să nu se mai facă nici un control administrativ la nici un dosar.
  Unde are dreptate ministrul este în afirmația că: „nu sunt blocaje” ! Normal, dacă nu funcționează nimic, de unde blocaje ?
  Somn ușor dle. ministru...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu