miercuri, 13 aprilie 2016

Guvernul României și cea mai mare fraudă din fondurile europene !

     
Este momentul să prezentăm DNA-ului și d-nei Kovesi cea mai mare ilegalitate (fraudă) comisă în România cu fonduri europene. Ca să vă faceți o idee despre dimensiunile acesteia vă spunem că din 2007, anul înființării APIA, peste 50% din subvențiile pe suprafață de teren agricol au fost acordate ilegal ! Vă dați seama despre ce sume vorbim ? La o medie de 140 euro pe hectar anual, înmulțită cu aproximativ 4,5 milioane hectare rezultă cam 600 milioane euro pe an. În total, se adună până acum, spre 10 miliarde de euro „atrase” ilegal din fondurile pentru agricultură europene !

luni, 21 martie 2016

Ministrul Irimescu declară ce visează

„Tehnocratul” liberal Achim Irimescu trăiește într-o realitate paralelă ! El visează prin presa agrariană, că plutește printre milioane de euro deja plătite fermierilor. Din această cauză, declarațiile sale sunt doar plăsmuirile unor nopți cu somn agitat. Ultima bombă „subvenționată”, la care toată floarea țărănimii ar trebui să caște gura, a fost detonată chiar azi: „Primii care vor primi subvenția pe suprafață sunt cei 112.841 de fermieri eligibili pentru avansul pe suprafață, dar excluși de la plata avansului din anumite motive, spune ministrul agriculturii, Achim Irimescu” (conform Agroinfo si Agrointel).

sâmbătă, 12 martie 2016

Merca prestidigitizatorul

 Într-o emisiune la RomâniaTV, Merca, mincinosul șef din fruntea APIA, a „explicat” cum se completează Cererea Unică de Plată de către fermierii români. Dragi funcționari APIA luați aminte la declarația șefului vostru. Nu-i așa că-i așa ? Toți fermierii vin cu cererile completate și parcelele digitizate de acasă ! Mare adevăr grăiește nenea Merca :




marți, 1 martie 2016

Primăriile caută „alte forme”

 
Acum, la inceput de campanie, când primăriile eliberează adeverințele pentru subvenția APIA, mulți primari s-au trezit că legislația i-a lăsat „în fundul gol” în fața eventualelor controale gen audit sau curte de conturi și ezită să mai completeze absolut ilegala rubrică „sub alte forme” din adeverință. Și bine fac, pentru că apoi nu vor avea cum să justifice suprafețele trecute acolo !
  Ca să poți da spre utilizare altei persoane pământul trebuie, conform Codului Civil să închei un act legal valabil pe care să-l înscrii la primărie. Ori dacă moștenirea nu este dezbătută ce modalitate legală ai să-l dai spre utilizare ?

sâmbătă, 27 februarie 2016

Subvenția „sub alte forme” este ilegală !

Vor da primăriile și în 2016 adeverințe cu suprafețe trecute la „sub alte forme” ? Datorită noilor modificări ale ordinului 619/2015, singurul act-dovadă al utilizării terenului a rămas adeverința eliberată de primărie. Ori tocmai în această adeverință se ascunde o mare ilegalitate pe care Ministerul Agriculturii o pasează primăriilor și implicit APIA.
  Ilegalitatea este vizibilă și pentru profani iar un control audit o va putea imputa primăriilor cît ai zice „adeverință” ! Este foarte posibil să fie imputabilă și APIA deoarece a acordat subvenții uriașe fără suport legal. Despre ce vorbim :

luni, 22 februarie 2016

Instruirea APIA 2016, aceeaşi frecţie

 
În perioada 15 - 20 februarie, în Sinaia (ozon, plimbări, fripturi, etc) s-a desfăşurat anuala instruire pentru campania de primire a cererilor. Prima concluzie : o grămadă de bani aruncaţi pe fereastră din bugetul public! Anul acesta au participat doar şefii de centre, o masă amorfă de servitori ai sistemului care guvernează instituţiile statului. Instruirea s-a desfaşurat în 2 serii a câte 3 zile, cu cazare la hotel Mara, 3 mese pe zi şi transport asigurat cu maşinile şi combustibilul APIA (adică dela buget).

duminică, 21 februarie 2016

Minciunile „tehnocratului” Achim (3)

 
Cea mai mare minciună a d-lui ministru Achim Irimescu, de până acum, a fost aceea că :
„Ministrul agriculturii Achim Irimescu susține că printre funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-ar găsi și unii care ar încerca să-l saboteze.
Mi s-a spus că aveam „prieteni” în APIA care retrăgeau cererile din sistem ca să-l saboteze pe Irimescu.” Declarația, făcută la Realitatea TV, ar putea face obiectul unui dosar în instanță dacă în fruntea APIA n-ar fi slugile d-lui ministru.
  Ce a răspuns APIA la o asemenea aberație ? Absolut nimic ! Cum și tăcerea este un răspuns, toată lumea a crezut spusele ministrului.